Iarăși gânduri...

Și iarăși revin la gânduri...
Trebuie să recunosc acum că muza mea pentru acest nou post a fost filmul ”What the fuck do we know”. La un moment dat am făcut o constatare care mă face să mă simt ca un savant...culmea...
Deci haideți să analizăm o situație: gândurile sunt cele care ne provoacă anumite senzații, așa-i? Eu de exemplu, atunci când mă gândesc la o persoană pe care nu o suport îmi vine să încleștez dinții. Când mă gândesc că am foarte de mult de muncă într-o anumită zi îmi vine să las mâinile în jos descurajat, același lucru îl pățesc atunci când știu că am de făcut un drum foarte lung și obositor, în fine, deci e vorba că atunci când am de desfășurat o acțiune care mă solicită mult din punct de vedere fizic și psihic. Atunci când mă gândesc la persoanele care îmi sunt mie dragi am un fel de senzație în stomac, gelozia mă face să-mi încordez brațele și să strâng pumnii, iar fericirea mă face să mă relaxez și de cele mai multe ori îmi provoacă acea stare euforică, pe care mulți o numesc că ”ești cu capul în nori”. Buuuun...până acum totul normal, bănuiesc că sunteți de acord cu mine.
Dar totuși...dacă ar exista un gând care să mă facă să zbor? sau să mă facă să adorm instantaneu, ori să scap de oboseală și să mă umplu iarăși de energie ca și cum aș fi cel mai odihnit om din lume? Dacă ar exista un gând care să mă transforme pentru o perioadă de timp într-un fel de super-erou? sau într-un atotștiutor? și lista cu cerințele mele ar continua poate la nesfârșit.
Sunt curios de limitele unui om...sunt curios cum le pot depăși pe cele stabilite de legile fizicii si logicii. Trebuie să existe o posibilitate, se află chiar sub nasul nostru... însă nu o putem vedea noi... până acum... pe viitor nu știm ce ne așteaptă...

Plimbare-n întuneric...

Textul de mai jos se vrea a fi un gând de-al meu...m-am gândit să duc mai departe personalitatea unui om, m-am gândit să ”o trec la următorul nivel”. După ce veți termina de citit veți realiza poate ce am vrut eu să ”ating” prin povestea de mai jos...

Bună seara Domnule!Poftim? Spuneți că este după-amiază? Mda...posibil,dar asta-i preferința stăpânului. La noi este mereu noapte și acest semi-întuneric care de asemenea nouă ne convine. De ce? Căci ai impresia că totul este mai real atunci când privești în gri. Și-n primul rând este preferința stăpânului. Haideți să ne plimbăm puțin pe aici...

Acestea din față sunt camerele unde stăpânul vine cel mai des. Sunt dărăpănate, praful și-a așternut covorul aici, pereții sunt scrijeliți și murdari, iar de atâta amar de vreme nu s-a făcut nimic în ele. Și totuși acesta este locul unde îl găsiți mai mereu pe dumnealui. El vine ,stă ce stă și apoi pleacă, însă se întoarce destul de repede aici. Iar în timpul petrecut în camere el doar privește. Nu, nu în gol ci în camere, la ceva anume, la pereți bănuiesc eu.

Dar haideți acum să vă arat ceva mai frumos. Vedeti clădirile acelea frumoase și îngrijite? Da, știu a-ți putea spune că sunt splendoarea acestui loc..... Îmi pare rău dar nu vă pot răspunde la întrebare. Nu cred că sunt ale stăpânului căci el vine pe aici imediat ce pleacă din camerele lui dărăpănate însă nu intră în ele. Se oprește în fața acestor bogății și într-un fel sau altul parcă se zbate să intre-n ele dar nu poate. Cel putin asa sustine. Mie unul mi-a spus ca il trage ceva inapoi spre locurile de unde a plecat.

Dar haideți sa ne mai plimbam putin caci daca stau prea mult pe aici printre aceste bogatii ma apuca melancolia. Aa, nu putem merge pe acolo, va rog! Observați ca este o strada importanta ce le uneste pe toate celelalte intr-una singura. Unde duce ma intrebati? Spre necunoscut...si de aceea nu putem merge pe acolo. Nici macar stăpânul nu se avanta in aceasta. El inainteaza numai cate putin insa se asigura foarte bine inainte de toate. Nu stiu inca daca este periculos sau nu, dar totuși de ce sa riscam?

Haideți sa va arat ciudatenia acestui loc. Vedeti acea casuta cu hornul acela imens care emana incontinuu o pulbere cenusie? Acesta este atelierul in care stăpânul construieste adesea cate ceva insa niciodata nu l-am vazut plecând cu o opera de a lui. Am înteles dupa cate mi-a povestit el ca nu il lasa cineva. Nu stiu ce are uneori ca se comporta ca si cum nu ar fi in regula. Spune ca sufera din cauza singuratatii. Adevarul este ca e cam pustiu pe aici. Adevarul e ca in afara de noi doi nu cred ca ar mai fi cineva...aaa! si stăpânul Domnule, sa nu-l uitam...

Observ ca nu va simtiti asa de bine. Ati dori sa plecati? Mi-ar placea sa va pot ajuta dar din pacate nu pot face acest lucru. Aici nu exista iesire. Usa pe care ati intrat numai exista. Cum? Asa...pur si simplu. Va rog sa nu va enervați. Lăsați-mă să vă explic. Haideți să luăm loc mai bine. Deci ca sa iesiti trebuie sa stai pana la capat. Mai e pana atunci, sau poate nu... nimeni nu stie, insa cred ca am timp sa va explic mai bine situatia in care va aflati.

In primul rand sa raspund si la intrebarea „ce-i cu aceste cladiri?”. Pai acelea dărăpănate reprezinta trecutul impreuna cu amintirile. Stăpânul traieste mai mult in trecut si de aceea el vine mereu prin acestea. Se gandeste intotdeauna la ce a fost sau la ce a putut sa fie. Daca o lua la stanga in loc sa o ia la dreapta, daca vorbea atunci in loc sa taca si tot asa. Ele sunt intr-o stare atat de jalnica caci au fost distruse de timp si in principal de oameni. Nu pot fi reparate dupa cum v-am spus. Nu stiti de ce nu pot fi reparate? Din cauza ireversibilitatii timpului... nu putem umbla in trecut.

Cladirile frumoase si noi reprezinta prezentul. Ele sunt frumoase pe dinafara, insa inauntru te asteapta toate fortele ascunse ce sunt pregatite pentru a te sfarteca. Daca nu esti destul de puternic ca sa lupti cu ele nu vei razbi. Tocmai de aceea stăpânul inca nu intra in ele. Nu se simte in stare sa invinga. Pacat de el caci e om bun.

Ciudatenia aceia de casuta cu horn mare nu este decat atelierul de visuri. Acolo stăpânul construieste orice, chiar si oameni si situatii perfecte insa nu le poate scoate in real. Sunt vise si vise raman. Când incerci sa le scoti din atelier ele nu fac nimic decat sa se transforme in pulbere...pulberea cenusie ce iese pe horn.

Poftim? Aa, da Domnule, pe drumul acela cred că puteți ieși.Însă trebuie să aveți răbdare. Acela este viitorul ce are la bază străzile trecutului și ale prezentului. Este la fel de intunecat drumul acesta precum este si viitorul meu, al Dvs sau al stăpânului. Nici o lumina nu poate sa trezeasca intunericul. La capat este iesirea, insa dupa cum stiti, trebuie sa aveti rabdare ca sa ajungeti la ea caci viitorul se strabate incetul cu incetul.

Sunteti cam revoltat de ceea ce v-am spus acum. Vreti sa vorbiti cu stăpânul...?pai cred ca trebuie sa marturisesc. Eu sunt stăpânul! Si tu...tu esti eu!

Cred că știu...doar cred...

M-am gândit și cred că știu ce direcție vreau să ia acest blog. Ideea principală este ”Gânduri în miez de noapte...” și răspunsurile la gândurile care ne tulbură. Cu toții suntem bântuiți de tot felul de gânduri și drept urmare eu voi încerca să îi adun pe cei care ”suferă” de acestă boală nevindecabilă. Așa că mă gândeam să facem în felul următor: aștept pe fiecare ”tulburat” să posteze câte o problemă,iar ceilalți să-și dea cu părerea cu privire la ea.

Scop: descoperirea unui răspuns/rezultat la problema/gândul postat.

Reguli: să se ridice gânduri/probleme pertinente, lucru așteptat și de la cei care încearcă să răspundă.

Este o simplă încercare... dacă rezultatul nu va fi cel așteptat voi schimba (poate) direcția acestui blog. Căci după părerea mea asta este calea pe care o urmează oamenii: încercare-eroare, încercare-eroare.

Drept urmare...să îi dăm drumul!

Voi începe eu cu un gând care m-a bântuit ceva timp și ca rezultat m-am hotărât să îl scriu pe hârtie, apoi să îl împărtășesc cu voi.

Ganduri in miez de noapte...

Gânduri în miez de noapte... de ce am ales titlul ăsta? De ce neaparat în miez de noapte? Pentru că atunci când somnul îți este tulburat de tot felul de gânduri, atunci când știi că tu trebuie să dormi simți că poți găsi răspunsurile. Păcat că nu este întotdeauna așa cum credem noi. Lipsa răspunsurilor e crudă...duce la refulări și stări de maximă tensiune. Căutam peste tot, încercăm din răsputeri să ne dăm seama, să realizăm și să aflăm.
În miez de noapte stau și scriu aceste rânduri...în miez de noapte îmi pun întrebări...dintre care, una din cele mai mari întrebări este: Ce voi face cu acest blog? Cum vreau să arate și ce scop să aibă? Cred că îmi va lua ceva până când voi găsi răspunsul...